Creație în comunitate pentru comunitate
Obiecte handmade, cadouri cu sens, impact în comunitate
Împreună creăm și dăruim din inimă.
Voluntari creativi și inspirați din comunitatea noastră au meșterit obiecte unice, vii și colorate, numa bune de purtat și de făcut cadou.
Hai pe la noi ca să îți alegi ceva de pe standul Creative Cummunity în schimbul unei donații care va susține atelierele noastre de învățare non-formală pentru tineri.

Poți dărui un cadou creat de mâini harnice, să faci o bucurie cuiva drag și să contribui la misiunea noastră în același timp.
Povestea sacoșelor creative
Sacoșele noastre au fost pictate în vara lui 2024, când o mână de oameni creativi s-au strâns ca să susțină Studioul prin creațiile lor. Le-am pus la dispoziție sacoșe create din materiale textile refolosite și cusute de noi, iar ei și-au pus ideile pe pânză.
Pe lângă că a ieșit o zi plină de voie bună în grup, cu pizza și joacă cu cățelușul rezident, creațiile rezultate sunt piese unice, colorate, pictate de mână cu răbdare și grijă. De atunci câteva din sacoșe și-au găsit stăpân, dar mai avem destule modele de dat.
















Tot mâini dibace au făcut și brățări colorate și broșe croșetate, bune de purtat cu orice ocazie când ai vrea un strop colorat și jucăuș în outfit.
















Blind date with a book
Pe lângă obiectele handmade am inițiat și Blind date with a book, în care am strâns cărți faine donate de comunitate, le-am împachetat drăguț și am lăsat doar câteva indicii despre ce cuprinde fiecare carte, restul rămânând surpriza celui care alege să le ia acasă.


Obiecte handmade, cadouri cu sens, impact în comunitate
Hai pe la noi ca să-ți alegi un cadou handmade și unicat, realizat local, din materiale sustenabile. Donația ta pentru aceste obiecte va susține experiențe de învățare și creștere personală pentru tinerii din Cluj și va susține o comunitate creativă în exprimarea autentică prin artă.
Te așteptăm la sediul nostru pe str. Tipografiei nr. 1, lasă-ne un mesaj ca să ne sincronizăm.


